Asociația Națională Centrală a Asociațiilor de Economii și Împrumut English

Asociaţia Centrală a semnat un acord de parteneriat internațional

13/05/2015

În perioada 27-30 aprilie 2015 Asociaţia Centrală a primit o delegaţie din 4 reprezentanţi ai Ligii Uniunilor de Credit din Idaho şi 2 reprezentanţi ai Consiliului Mondial al Uniunilor de Credit. În această perioadă delegaţia din SUA a avut mai multe întîlniri cu consiliul Asociaţiei Centrale, conducerea Corporaţiei de Finanţare Rurală, membrii Asociaţiei Centrale, Comisia Naţională a Pieţii Financiare şi au vizitat membri, beneficiari de împrumuturi de la asociaţii de licenţa A şi B.

În urma discuţiilor care au avut loc între reprezentanţii Ligii Uniunilor de Credit din Idaho şi administratorii de Asociaţii, membri ai Asociaţiei Centrale s-au evedenţiat multe caracteristici comune a Asociaţiilor de Economii şi Împrumut din Moldova şi Uniunile de Credit din SUA, cum ar fi: statut de necomercial, nerepartizarea profitului obţinut (capitalul este repartizat doar la lichidare), acordarea de servicii doar membrilor, un membru un vot. De asemenea s-au menţionat şi avantajele Uniulilor de Credit din SUA: active şi capital mare, existenţa fondului de garantare a depunerilor, cerinţe minime de petrecere a adunărilor generale şi deschiderea filialelor, acordarea de servicii financiare identice băncilor comerciale.

O activitate importantă a fost întîlnirea delegaţiei din SUA cu angajaţii Departamentul plasamente colective şi microfinanţare din cadrul CNPF, în contextul discuţiilor privind propunerile de modificare a legii AEÎ. În discuţii colegii din SUA au susţinut ideile privind lărgirea spectrului de servicii financiare acordate de către AEÎ, crearea Fondului de Garantare a Depunerilor, simplificarea procedurii de petrecere a adunării generale a membrilor ş.a..

În finalul vizitei a fost semnat un acord trilateral de parteneriat între Consiliul Mondial al Uniunilor de Credit, Liga Uniunilor de Credit din Idaho şi Asociaţia Centrală, care are ca scop acordarea de asistenţă multilaterală care ar contribui la dezvoltarea calitativă şi cantitativă a sistemului de AEÎ din Moldova.

© 2024 Toate drepturile rezervate