Asociația Națională Centrală a Asociațiilor de Economii și Împrumut English
Evenimente Despre noi Galerie Servicii Legislație Parteneri Finațare IFAD Contacte

Seminare de educație financiară a membrilor AEÎ

21/12/2012

În perioada august – noiembrie 2012 în cadrul programului ”Educația financiară a populației rurale” finanțat de banca de stat a Germaniei KfW, Asociația Centrală a organizat un șir de seminare al căror obiectiv general este creșterea nivelului de educație financiară în rîndul populației rurale, în special a membrilor AEÎ. Acest program a avut ca scop următoarele activități:

  1. Sensibilizarea populației rurale despre problema de educație financiară prin intermediul unei campanii de informare a publicului;
  2. Sporirea capacităților AEÎ ca sursă de educație financiară prin furnizarea informației ce ar permite lor instruirea ulterioară a comunităților lor;
  3. Contribuirea la creșterea culturii financiare a grupurilor de persoane selectate din comunitățile rurale prin livrarea de sesiuni de training specializate.

Prin intermediul campaniei de informare publică și sensibilizare a populației rurale au fost vizitate 50 de AEÎ și primării în cadrul cărora autoritățile locale cît și asociațiile au fost informate privind proiectul de educație financiară, motivul inițierii proiectului dat și obiectivele acestuia. De asemenea părțile implicate au beneficiat fiecare de un set de postere care conține înformații privind principalii termeni financiari care trebuie să-I cunoască o persoană care are de afacere cu instituțiile financiare (dicționar de economii și un dicționar de creditare), cît și un set de pliante de informare pentru persoanelor interesate.

În aceeași perioadă de implementare a proiectului au fost desfășurate 20 de seminare de educație financiară petrecute în 20 de sate din diferite raioane ale țării. În cadrul seminarelor organizate au fost instruiți un număr total de 449 persoane dintre care 240 elevi și studenți.

În cadrul seminarelor au fost discutate și explicate următoarele subiecte: tipurile de venituri și cheltuieli într-o familie, divizarea lor în cadrul unui an calendaristic, tipuri de scopuri financiare și cel mai eficient mod de a le realiza, efectuarea unui plan de buget al familiei, metode eficiente de îmbunătățire a capacității de economisire a familiei, implementarea unui plan de buget al familiei, metode de păstrare a mijloacelor bănești și tipuri de produse de depuneri de economii și produse de împrumuturi.

Aceste activități se bucură de popularitate și Asociația Centrală este în căutarea posibilităților pentru a continua inițiativa de educație financiară a membrilor AEÎ.

© 2021 Toate drepturile rezervate